Primul lot al noilor autobuze, care vor asigura servicii de transport civilizate, la standarde europene, în Constanța, a intrat de astăzi în circulație. Acestea vor circula pe toate liniile de pe raza municipiului Constanța, astfel încât toți constănțenii să se bucure de confort.

Conform graficului de livrări, până la jumătatea anului 2019, pe măsură ce autobuzele vor fi recepţionate, vor fi introduse în circulaţie.

De asemenea, polițiștii locali din cadrul Primăriei Municipiului Constanța acționează zilnic pentru asigurarea și menținerea unui climat de normalitate în mijloacele de transport public.

”Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă, confort şi timp bine definit între staţii”, a precizat primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău.

 

Autobuzele beneficiază de următoarele dotări de ultimă generație:

 

• Acces facil prin sistemul cu podea coborâtă;

• Rampe pentru persoanele cu dizabilități;

• Sisteme de climatizare și dispersie odorizant;

• 8 camere de luat vederi-6 la interior și 2 la exterior;

• Sistem 3D cu camere video pentru numărarea pasagerilor;

• Sistem audio-video pentru informarea pasagerilor: panouri cu led exterioare față/ lateral/ spate/, panou interior, 2 monitoare de 21.5;

• Sistem destinat încărcării dispozitivelor mobile USB Charge 5V-1A;

?Noile autobuze ale municipiului Constanța intră astăzi în circulație!?#Constanta#PrimariaConstanta#DecebalFagadau#iloveCt#CTBus

Publicată de Primăria Constanța pe Duminică, 6 ianuarie 2019

Articolul precedentVizita în portul Constanța a navei de desant „USS Fort McHenry”
Articolul următorUrgență la Ovidiu: un mort și un rănit grav după ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon