Nicolae Ciucă, transmite un mesaj video prin care le solicită celor de la PSD să deblocheze de urgență proiectul de eliminare a inechităților din sistemul de pensii militare.

”Condamn cu fermitate blocarea unui proiect de lege esențial pentru militarii noștri, orchestrată de către PSD din motive pur politice. Pensiile militare nu ar trebui să fie un subiect de negociere sau orgoliu politic. Cer PSD să adopte de urgență legea care asigură actualizarea echitabilă a pensiilor militarilor români!”, spune Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă se referă la ”o problemă importantă pentru pensionarii militari”.

 
 

”PNL a iniţiat un proiect de lege care aduce dreptate militarilor aflaţi în rezervă, prin eliminarea inechităţilor la pensiile acestora. Din păcate, în Parlament, colegii noştri de la PSD au blocat adoptarea acestui proiect refuzând să sprijine procedura de urgenţă”, a afirmat Ciucă.

PSD nu a sprijinit proiectul pensiei militarilor

Liderul deputaților PNL, Gabriel Andronache, confirmă că deputații social-democrați au blocat proiectul în Biroul Permanent de luni, afrimând că PSD nu a sprijinit aplicarea procedurii de urgență pentru dezbaterea legii de indexare a pensiilor militare „E o chestiune de orgoliu pe care o văd la colegii din PSD”, spune el.

 
 

„Spre surprinderea noastră, nu am fost sprijiniți în aplicarea procedurii de urgență, adică dezbaterea în maxim o săptămână la Camera Deputaților a acestui proiect de colegii noștri din Partidul Social Democrat. Nici colegii din UDMR nu au votat pentru propunerile noastre ca termenele să fie foarte scurte de dezbatere.

Mai mult decât atât am avut surpriza neplăcută ca ai noștrii colegi de coaliție să propună dezbaterea proiectului în mai multe comisii decât cele care ar fi fost normal să fie sesizate”, spune Gabriel Andronache după ședința Biroului Permanent.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPERCHEZIȚII DNA LA CASA ROMÂNĂ DE COMERȚ UNIREA
Articolul următorURAGANUL MILTON AMENINȚĂ FLORIDA: JOE BIDEN AVERTIZEAZĂ ASUPRA UNEI FURTUNI FĂRĂ PRECEDENT