Jandarmii constănţeni vor fi la datorie şi, pe lângă asigurarea celorlalte misiuni specifice, vor fi prezenţi pentru a se asigura că aceste manifestări sportive se desfăşoară în deplină siguranţă.
Jandarmii vor asigura ordinea şi liniştea publică pentru două meciuri de fotbal, respectiv F.C.V Farul II Constanţa – Gloria Băneasa şi partida de fotbal feminin F.C.V. Farul Constanţa – A.C.S. Liceeni Topolog, ambele desfăşurate pe Stadionul Central din cadrul Complexului Sportiv Academia Gheorghe Hagi Ovidiu;
Tot pe raza de competenţă se vor desfăşura meciul de volei C.S.M. Constanţa – Dinamo Bucureşti şi meciul de baschet C.S.M. Constanţa – C.S. Laguna Bucureşti, ambele la Sala Sporturilor Simona Amânar din municipiul Constanţa, unde vor fi de asemenea prezente echipaje ale jandarmeriei constănţene.
„Rugăm suporterii echipelor implicate în confruntările sportive menţionate să adopte spiritul de fair play de pe teren, iar în cazul apariţiei unor fapte de natură a tulbura ordinea sau liniştea publică să nu se implice, ci să semnaleze aceste aspecte forţelor de ordine, direct sau prin numărul de urgenţe 112, transmit }jandarmii constănțeni.
Sursa: Realitatea de Constanta