De câte ori ați observat, în timp ce stăteați împreună cu familia sau prietenii la o terasă, la ore târzii din noapte, copii care încearcă să vă vândă un buchet de flori?

De câte ori v-ați întrebat ce caută acel copil pe stradă, singur, când ar trebui să fie în pat, citind dintr-o carte cu povești?

Poliția Locală Constanța a fost sesizată serile trecute, cu privire la prezența unui minor nesupravegheat în zona peninsulară. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au încercat să afle, din dialogul pe care l-au purtat cu copilul, cum a ajuns acesta să fie exploatat de proprii părinți.

Minorul a fost apoi transportat la domiciliu iar tutorele a fost sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.

Primăria Constanța face apel la constănțeni și turiști ca în cazul în care observă astfel de situații să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală Constanța la numerele de 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp.

Articolul precedentElevii de clasa a VIII-a din județul Constanța încep mâine Evaluarea Națională 2020
Articolul următorCine este Marius Chindriș, prima achiziție pentru noul sezon de la FC Farul