Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a avertizat că pe timp de secetă folosirea apei potabile pentru udarea gazonului sau a grădinilor în loc de consum uman înseamnă iresponsabilitate și nepăsare în această perioadă de secetă.

Tanczos Barna a declarat miercuri la Profit News că situația actuală este complicată, cu zone din țară afectate de deficiență de precipitații.

”Apa dulce este cea mai importantă resursă de pe planetă, dar conștientizăm acest lucru doar în momentul în care trebuie să implementăm restricții și când ne dăm seama că această resursă nu este interminabilă și că, în anumite situații, se poate întâmpla ca restricțiile să ne afecteze traiul cu care ne-am obișnuit.

Situația este complicată, avem zone afectate de o deficiență de precipitații, zone afectate de o secetă pedologică moderată, medie sau acută, dar nu putem spune că toată țara e afectată. Vorbim de unele județe din Moldova și din partea de sud”, a spus Tanczos.

La nivelul Ministerului Mediului s-a făcut o analiză din septembrie 2021 până în prezent iar concluzia este că sunt foarte multe regiuni unde cantitatea de precipitații este sub jumătatea mediei anuale, ceea ce înseamnă o deficiență constantă de apă și o nevoie mai mare de apă la nivelul gospodăriilor.

”240 de litri este cantitatea de apă cu care se proiectează instalațiile de alimentare cu apă potabilă a localităților și care nu include necesarul de irigații. Vara crește de 2-3 ori cantitatea de apă utilizată, dacă nu suntem raționali. Sunt zone unde pompele de apă pompează de 2-3 ori mai multă apă pentru a uda grădina, gazonul, legumele, dar în situația când toți fac acest lucru, se face imposibilă susținerea funcționării rezervelor de apă potabilă”, a atras atenția ministrul Mediului.

Tanczos a menționat că apa este necesară și pentru grădinărit și pentru gazonul de la vilă, dar aceste surse nu trebuie să fie apă potabilă.

”Apa potabilă trece printr-un proces complex de siguranță alimentară, de filtrare și tratare și este cel mai mare păcat ca apa pregătită pentru consumul uman să fie folosită pentru alte nevoi.

Denotă nepăsare, este iresponsabilitate și am făcut apel la un comportament responsabil din partea tuturor. Nu este normal să irosim apa potabilă, să o risipim pentru asemenea scopuri”, a afirmat ministrul Mediului.

Acesta a precizat că și lui îi place iarba verde, dar gazonul din curtea casei în care locuiește este uscat și nu a fost udat cu apă de la robinet.

Potrivit acestuia, la nivel național, România nu se confruntă cu probleme severe legate de rezervele de apă, dar agricultura va suferi, în anumite zone, din cauza lipsei sistemelor de irigații.

”În momentul în care folosim apa potabilă pentru altceva, intrăm într-o zonă de iresponsabilitate”, a arătat Tanczos Barna.

Potrivit prognozei meteo pe 4 săptămâni, în prima săptămână se așteaptă o caniculă în zona de sud-vest, dar vor fi înregistrate și fenomene extreme de vijelie și furtună, după care vor fi iar trei săptămâni de căldură și cu precipitații puține.

”Facem de pe acum apel la un comportament responsabil, vorbim de apa potabilă livrată din sisteme care trebuie livrată cetățenilor pentru nevoile zilnice. Trebuie să avem grijă de aceste resurse de apă.

(…) În prezent, situația nu cere o raționalizare a apei, ci restricții de noapte în anumite localități.

Nu suntem în situația ca să impunem la nivelul Guvernului raționalizarea apei”, a conchis Tanczos Barna.

Sursa: Realitatea Din UDMR

Articolul precedentRăzboi în Ucraina, ziua 134. Armata rusă a intrat în pauză operațională
Articolul următorFOTO Au ajuns la spital în stare gravă după ce două mașini s-au ciocnit