Ministrul apărării naționale, Vasile Dîncu, s-a întâlnit marți, 15 februarie, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, cu ministrul apărării belgian, Ludivine Dedonder, cu prilejul vizitei contingentului militar belgian, prezent la Mihail Kogălniceanu.

Agenda întâlnirii a cuprins subiecte de actualitate de pe agenda NATO și UE, în contextul evoluțiilor situației de securitate din Ucraina și din regiunea Mării Negre.
Demnitarul român a subliniat „gravitatea situației generate de invazia Federației Ruse în Ucraina, aceasta schimbând fundamental paradigma de securitate europeană și euro-atlantică”.
Imagine
Ministrul român al apărării a adresat mulțumiri omologului belgian pentru dislocarea în România a contingentului de 300 militari cu tehnica din dotare, în contextul desfășurării Forței de Reacție Rapidă a NATO (NRF), ca parte a măsurilor adoptate la nivel aliat pentru consolidarea măsurilor de întărire a securității flancului estic. A subliniat faptul că prezența trupelor statelor europene în țările de pe flancul estic al NATO reprezintă o dovadă concretă de solidaritate europeană.
În cadrul discuțiilor, ministrul român al apărării a punctat importanța sprijinirii Republicii Moldova și Georgiei în parcursul lor european.
Un alt subiect abordat de ministrul român al apărării naționale în cadrul întâlnirii a vizat măsurile întreprinse de România în vederea sprijinirii Ucrainei, fiind menționate operaționalizarea centrului logistic de la Suceava prin intermediul căruia ajutoarele umanitare din țară și din străinătate ajung în Ucraina, precum și procesul de management al fluxului de refugiați.
Ministrul Vasile Dîncu a evidențiat cooperarea extraordinară cu Spitalul Militar din Bruxelles, implicat în tratarea pacienților români cu arsuri grave și a mulțumit omologului belgian pentru sprijinul oferit.
Foto Facebook

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentCine sunt părinții lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei – imagine rară cu familia liderului de la Kiev
Articolul următorAdolescentă de 17 ani din Constanța, dată dispărută