În acest sfărşit de săptămână se observă o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară, în special la frontiera de vest şi sud a României. 

Pentru evitarea aglomerărilor şi pentru scurtarea timpului de control. polițiștii de frontieră recomandă  pregătirea din timp a documentelor de călătorie pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cu celeritat.

Ca urmare a faptului că cel mai tranzitat punct de trecere de la frontiera cu Ungaria este PTF Nădlac II, iar de la granita cu Bulgaria PTF Giurgiu, se recomandă folosirea tuturor punctelor de trecere a frontierei deschise în regim de trafic international astfel încât să se evite supraaglomerarea doar a unora dintre acestea.

Rugăm pe toți cei care aleg să iasă din țară să verifice pe pagina de internet a Poliției de Frontieră, aplicaţia Trafic On-line, care prezintă  situația traficului în punctele rutiere de trecere a frontierei, valorile afișate reprezentând o medie a timpului de aşteptare pentru anumite intervale de timp. Aceasta poate fi accesată de la următorul link: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/  

 Pentru informații suplimentare, privind punctele de trecere a frontierei, despre călătoria în străinătate sau pentru sesizări privind diferite aspecte din sfera de competență a Poliției de Frontieră, cetățenii pot suna la numărul de telefon 021.9590, care funcționează în regim permanent.

 

 

Articolul precedentVIDEO 19 migranți depistați ascunși în remorca unui autocamion la PTF Negru Vodă
Articolul următorRazie de amploare în Medgidia. Amenzi pe bandă rulantă