Sâmbătă, 18 februarie, începând cu ora 20.00, pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal ,,Gheorghe Hagi” din localitatea Ovidiu se va desfășura meciul de fotbal dintre F.C.V. Farul Constanța şi F.C. Petrolul Ploiești.  

  Pentru desfășurarea în condiții optime a evenimentului sportiv, jandarmii Grupării Mobile Constanţa vor acționa în zonele din imediata apropiere a stadionului, pentru prevenirea apariției unor evenimente de natură să afecteze climatul de ordine și siguranță publică.

Având în vedere interesul crescut al suporterilor pentru acest meci, pentru evitarea creării de ambuteiaje și a timpilor mari de așteptare la porțile de acces, reaminitim faptul că accesul în stadion se va face începând cu ora 18.30.

” Obligațiile care revin spectatorilor  privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive:

– sã nu sãvârşeascã fapte, acte sau gesturi obscene, sã nu profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;

– sã nu arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucãtorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdãresc;

 – sã nu introducã în arena sportivã inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

– sã nu escaladeze gardurile care delimiteazã spaţiul de joc sau gardurile interioare de separare a sectoarelor;

– sã nu pãtrundã în stare vãditã de beţie sau sã consume bãuturi alcoolice în arena sportivã;

– sã nu refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine;

– sã nu se caţere pe gardul care delimiteazã spaţiul de joc de tribunã;

– sã nu provoace ori sã participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive;

– sã nu îşi ascundã faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea.

           Să nu uităm că: FAIR-PLAY reprezintă o conduită onestă în orice situație și presupune acceptarea cu demnitate atât a înfrângerii, cât și a victoriei,” transmit jandarmii constănțeni.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentConstanța sub Cod Galben de vânt puternic
Articolul următorRomânia vinde grâu ieftin și cumpără pâine scumpă. Cine este de vină pentru această situație