Accident feroviar miercuri seara, un autoturism a fost lovit în plin de tren, în localitatea Plătărești, județul Călărași.

Din primele informații sunt  4 victime, dintre care una incarcerată. Imediat după impact alte trei persoane care se aflau în mașină au reușit să se evacueze.

 Pompierii au intervenit cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD,. Au fost trimise și două ambulanțe din cadrul SAJ.

„Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Gălbinași, județul Călărași, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 301, nu a oprit la pasajul peste calea ferată pentru a se asigura și a intrat în coliziune cu trenul care circulă pe ruta Oltenița – București. Conducătorul auto  și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ,” transmite IPJ Călărași.

Toți cei implicați sunt conștienți însă tânărul încarcerat are leziuni la nivelul membrelor inferioare.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul  săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

Foto Arhivă

 

Sursa: Realitatea de Calarasi

Articolul precedentSe schimbă structura anului școlar 2022-2023. Anunțul ministrului Cîmpeanu
Articolul următorCresc pensiile și salariile anul acesta? Anunțul premierului Ciucă