Sumele direcţionate către investiţii ocupă o pondere importantă în structura bugetului pentru 2024, de peste 7% din PIB, a afirmat premierul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii avute miercuri, la Palatul Victoria, cu o delegaţie a Băncii Mondiale, condusă de Marina Wes, director regional pentru Uniunea Europeană.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, pregătirea bugetului pentru anul 2024 a ocupat un loc important în cadrul discuţiilor, premierul prezentând cu acest prilej obiectivele urmărite de Guvern în configurarea alocărilor bugetare pentru anul viitor.

„Sumele direcţionate către investiţii ocupă o pondere importantă în structura bugetului pentru 2024, de peste 7% din PIB. Guvernul are în vedere, de asemenea, introducerea unui set de măsuri noi pentru combaterea evaziunii fiscale şi înfiinţarea unei structuri interinstituţionale care să asigure coerenţa implementării acestor măsuri”, a subliniat prim-ministrul, citat în comunicat.

Marcel Ciolacu a evidenţiat eforturile făcute pentru creşterea ratei de absorbţie a fondurilor europene, arătând că ţara noastră va încheia actualul exerciţiu financiar cu o rată de absorbţie de aproximativ 97%.

Directorul regional al Băncii Mondiale, Marina Wes, a exprimat disponibilitatea BM de a sprijini în continuare autorităţile române, atât în privinţa eficientizării politicilor de colectare fiscală, cât şi în combaterea evaziunii fiscale, se arată în comunicat. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCu cât cresc, de fapt, pensiile românilor după marea recalculare – Câți bani primesc TOȚI pensionarii în 2024 – Calcule exclusive
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET