Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, la începutul şedinţei de guvern, că veniturile pentru 12 milioane de români vor creşte anul viitor, iar sarcina lui este să se asigure că vor exista bani în buget.

„De acest buget depind veniturile a peste 12 milioane de români, venituri care cresc anul viitor. 

Dacă scandalul din Parlament este prețul pe care ar trebui să-l plătesc eu, ca premier, pentru ca pensionarii să-și primească la timp, în ianuarie, pensiile indexate, îmi asum această problemă fără nicio ezitare. 

Sarcina mea, ca prim-ministru, este să mă asigur că în 2024 banii din buget ajung acolo unde este nevoie, iar acest buget oferă garanția că vom continua în același ritm şantierele de autostrăzi, că putem plăti mai bine dascăli, că vom avea medicamente și servicii medicale mai bune.

Apropo de medicamente, avem astăzi o decizie extrem de importantă legată de medicamentele compensate cu 90% pentru pensionari. 

Creștem plafonul seniorilor care sunt eligibili să le primească, pentru a putea cuprinde un număr mai mare de pensionari. Este vorba de oameni în vârstă, cu pensii mici, pentru care aceste medicamente sunt cu adevărat vitale. 

Iar în 2024 am majorat bugetul sănătății cu peste 40%, fiindcă reprezintă o prioritate a acestui guvern”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, joi, în debutul şedinţei de guvern.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMinisterul de Finanțe tranșează grevele din justiție: „Cine are salariul mărit în 2023 nu beneficiază de creșterea de 5% din 2024”
Articolul următorNaţionala României va încheia anul pe locul 43 în clasamentul FIFA