Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că în viitorul guvern, după rocada făcută de PSD cu liberalii, ar fi bine să mai fie un minister. Președintele social-democraților a vorbit de inființarea unui asemenea minister amintind de eșecul aderării României la Schengen.

Marcel Ciolacu susține că în componenţa guvernamentală ar trebui să existe şi Ministerul Afacerilor Europene, dar va exista o discuție în coaliție despre înființarea unui astfel de minister în viitorul guvern ce va rezulta după rocada guvernamentală.

“Cred că mai important este să nu repetăm greşelile. Am avut un insucces cu aderarea la spaţiul Schengen, indiferent cum vrem noi să o prezentăm sau să o coafăm şi trebuie să vedem de ce am avut acest insucces şi ce nu a funcţionat. Eu astăzi am avut privilegiul să stau de vorbă cu domnul profesor Vasile Puşcaş, este un specialist recunoscut, omul care de fapt a împins lucrurile către Uniunea Europeană. Mi-a zis că a fost o greşeală majoră când în guvernul României nu a mai existat Ministerul Afacerilor Europene. Peste tot, în toate guvernele din Europa, în statele mai dezvoltate economic decât România se găseşte acest minister”, a declarat Marcel Ciolacu, la un post TV, potrivit agerpres.ro.

Atributul de negociere al aderării la spațiul Schengen ar trebui să fie al Ministerului Afacerilor Europene și al Ministerului Afacerilor Externe, susține Marcel Ciolacu.

“Poate atributul nu ar fi trebuit să fie al Ministerului de Externe de negociere de aderare la spaţiul Schengen, poate acest atribut ar fi trebuit să fie al Ministerului Afacerilor Europene. (…) Din punctul meu de vedere Ministerul Afacerilor Europene ar trebui să existe în componenţa guvernamentală scoţând sau făcând o reducere a unuia sau două ministere”, a mai spus Ciolacu.

Ministerul Afacerilor Europene nu ar fi la prima înființare, instituția existând în ultimul an al guvernării Boc și Ungureanu, când Leonard Orban conducea acest minister. Ulterior, în timpul guvernării Ponta a fost înlocuit cu Ministerul Fondurilor Europene, condus de Eugen Teodorovici până în 2015. Și a fost numit un secretar de stat pe afaceri europene în cadrul MAE. În timpul guvernării PSD, a fost înființat, în 2017, un post de ministru delegat pentru afaceri europene la nivelul MAE. 

Articolul precedentȘoc pe piața RCA: ASF a decis insolvența EUROINS – Asiguratorul încheiase cele mai multe polițe pentru români
Articolul următorCod Galben de VÂNT în județul Constanța