Mai sunt doar câteva zile până la startul campaniei „Curățăm Constanța Noastră”, cea mai amplă inițiativă de responsabilizare civică față de mediul înconjurător din orașul Constanța, ajunsă deja la cea de-a șaptea ediție.

Organizată de Primăria Municipiului Constanța, acțiunea se va desfășura pe tot parcursul lunii octombrie, iar în tot acest timp vor avea loc activități de înfrumusețare a orașului. Vor fi efectuate acțiuni de ecologizare și igienizare a întregului municipiu, iar lucrările vor fi împărțite pe zone în care se va interveni conform unui program bine stabilit.

Cositul spațiilor verzi, salubrizarea și igienizarea cartierelor și parcurilor, plantarea de pomi și flori sau reabilitarea de fațade deteriorate sunt doar câteva dintre acțiunile care vor fi efectuate în cadrul campaniei “Curățăm Constanța Noastră”.

Toți voluntarii care se vor alătura campaniei vor primi echipamentele necesare pentru buna desfășurare a activității. „Doar împreună putem avea orașul pe care ni-l dorim: curat, civilizat, modern, european, așa că oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare, este încurajat să se înscrie pe site-ul www.curatamconstantanoastra.ro și să aleagă una dintre zonele de acțiune din calendarul propus”, spun reprezentanții Primăriei Constanța.

Sunt invitați să participe la curățenia de toamnă a orașului toți locuitorii, fie că vorbim despre voluntari, agenți economici, instituții de stat sau private, asociații de proprietari și cluburi sportive.

Articolul precedentRATC schimbă, de luni, traseele liniilor 100 și 5 – 40
Articolul următorCSALB le prezintă constănțenilor soluții pentru rezolvarea amiabilă a litigiilor financiare