Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a afirmat că în scenariul unei structuri a guvernului de doar 18 ministere, după rotativă, liberalii și social-democrații vor avea câte 8, iar UDMR două. PSD va deține și funcția de premier, iar fiecare partid va avea un vicepremier.
În plus, liberalii vor avea postul de secretar general al Guvernului, iar PSD pe cel al șeful cancelariei prim-ministrului, a mai precizat Lucian Bode.
Întrebat dacă UDMR va rămâne la guvernare în acest scenariul, actualul ministru de Interne a precizat că este treaba liderilor Uniunii.”Dacă pe cele două ministere care revin UDMR se agreează o formulă unanim acceptată și de PSD și PNL, stau la masă. Dacă nu, e decizia domniilor lor”, a spus Bode.
„Am discutat foarte mult despre programul de guvernare și am decis ca vineri echipele tehnice să se întrunească. La această oră echipele tehnice lucrează. Din partea PNL coordonator e prim-vicepreședintele Flutur. (…) Sperăm ca la începutul săptămânii viitoare să avem definitivat noul program de guvernare care, de altfel, e actualul program de guvernare updatat, ținând cont că vorbim de încorsetarea acestui program în limitele bugetului aprobat pentru 2023
În ce privește structura guvernului, poziția PNL exprimată ieri a fost aceea de a respecta protocolul semnat în 2021 între cei patru parteneri, PSD, PNL, UDMR și minorități.
Așadar, protocolul e semnat de cei patru parteneri. Dacă există dorința din partea unuia dintre parteneri, PSD, să schimbăm protocolul, am solicitat două lucruri: reducerea numărului de ministere și rediscutarea tuturor portofoliilor de la zero”, a precizat Lucian Bode.
DACĂ PSD PĂSTREAZĂ TRANSPORTURILE, POSTURILE MINISTERIALE TREBUIE REDUSE LA 18
„În varianta în care PSD a propus joi schimbarea protocolului, prin menținerea ministerului Transporturilor în responsabilitatea PSD, atunci propunerea noastră a fost să reducem numărul de ministere la maximum 18 și să rediscutăm toate portofoliile astfel încât la sfârșitul săptămânii viitoare să avem definitivată structura guvernului pentru a ne putea întoarce fiecare în forurile decizionale, pentru a echipa această structură cu oameni, nominalizând astfel componența guvernului.
Nu am ajuns la o înțelegere în ce privește o structură a guvernului pe care să discutăm în continuare. Cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare aceste lucruri vor fi clarificate. Până atunci ne-am angajat cu toții să finalizăm programul de guvernare”, a mai declarat secretarul general al PNL.
Sursa: Realitatea Din PNL