Înainte de marea rotativă guvernamentală principalii lideri politici au fost surprinși în ipostaze inedite. Dacă Marcel Ciolacu a fost pe muntele Athos, unde a sărutat mâinile preoților, George Simion a făcut baie de mulțime cu un buchet de lalele în mână, iar ministrul Muncii a fost stropit cu apă sfințită.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la Sărbătoarea de Cinstire de Icoanei Maicii Domnului de la Mănăstirea Vatoped de pe muntele Athos. Ciolacu a fost surprins în mai multe ipostaze în biserică, alături de preoți și de Starețul Efrem. Acesta a luat parte la slujbă, iar în fotografii, alături de el, este și secretarul general al partidului, Paul Stănescu.
Și ministrul Muncii, Marius Budăi, a ales calea religioasă. Acesta a participat la sfințirea unui drum din județul Botoșani, după șase ani de lucrări. Este vorba despre o șosea pe traseul mai multor Mănăstiri.
Între timp, președintele AUR, George Simion, a fost la Pitești, unde a luat parte la Simfonia Lalelelor. Liderul politic a făcut poze cu oamenii din mulțime și s-a plimbat printre standurile cu flori.
Nici președintele Klaus Iohannis nu a rămas în țară la discuții despre rotativă. Șeful statului a plecat într-o vizită oficială în Brazilia, unde a fost primit de omologul său. Vizita a fost urmată de una în Chile, care reprezintă a doua etapă a turneului pe care Klaus Iohannis îl efectuează în America de Sud până pe 26 aprilie.