Legea USR care permite accesul cu animale de companie pe plajele de la Marea Neagră a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Punguţa, lesa şi hamul se află printre condiţiile accesului.

Potrivit Cristinei Rizea USR , autorul legii, aceasta prevede acces liber pe plajă cu animalele de companie în extrasezon, acces liber cu animalele de companie pe plajă, în sezon, cu acordul operatorului de plajă. De asemenea, USR anunţă că este obligatoriu ca animalul de companie să fie ţinut în lesă sau ham, iar persoana care însoţeşte animalul de companie la plimbare pe plajă este obligată să îi strângă mizeria.

 Poliţia Locală, poliţia naţională şi jandarmeria vor avea atribuţii de control pentru respectarea legii.

Citiți și Vrei să mergi cu animalul de companie pe plajă? De astăzi trebuie să respecți reguli noi

Articolul precedentȘoferii indisciplinați în vizorul polițiștilor constănțeni. Permise și certificate de înmatriculare, reținute
Articolul următorAtracțiile României în străinătate. Transfăgărăşan, în Top 10 al celor mai spectaculoase drumuri de pe planetă