Liceul Teoretic “George Călinescu” din Constanța a găzduit, vineri, festivitatea de premiere a elevilor care au participat în acest an școlar la cursurile opționale de limba turcă.
Cursurile de limba turcă s-au desfășurat în baza unui parteneriat cu Centrul Cultural Turc “Yunus Emre” Constanța, timp de trei luni. Acestea au avut loc la Liceul Teoretic “George Călinescu” Constanța, în sala recent renovată și echipată modern de Agenția de Cooperare și Coordonare Turcă (TIKA).
“Prin acest eveniment marcăm o colaborare deosebită pe care o avem cu Centrul Cultural Turc Yunus Emre Constanța. Sunt sigură că vom continua și la anul ceea ce am început în acest an școlar, pentru că elevii noștri sunt interesați să înceapă sau să continue cursurile de limba turcă, desfășurate în condiții excelente și cu un profesor deosebit”, a declarat directorul Liceului Teoretic “George Călinescu”, Elena Crăcea.
La eveniment au participat directorul Centrului Cultural Turc “Yunus Emre” Constanța, Ramazan Yilmaz, și profesoara de limba turcă Selcen Akyüz, care au înmânat diplome celor 35 de elevi participanți la cursuri. Invitații au subliniat importanța interesului arătat de elevii liceului învățării limbii turce și le-au prezentat acestora oportunitățile de studiu la universitățile din Turcia. Profesoara Selcen Akyüz a ținut să remarce ușurința cu care elevii de la Călinescu, deja cunoscători ai altor limbi, au reușit să asimileze în scurt timp noțiunile predate.