Ahiepiscopia Tomisului a anunţat vineri că procurorii au clasat o nouă plângere la adresa arhiepiscopului Tomisului, IPS Teodosie, şi a mai multor preoţi.

Aceștia erau acuzaţi că ritualul de împărtăşire cu o linguriţă le-ar fi pus credincioșilor viaţa în pericol în contextul pandemiei de coronavirus.

 

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, printr-un comunicat de presă, că pe 20 mai a fost făcută o nouă plângere penală la adresa IPS Teodosie şi a preoţilor din arhiepiscopie pentru zădărnicirea combaterii bolilor, instigare publică şi comunicare de informaţii false.

Potrivi t Arhiepiscopiei Tomisului,” DIICOT – Constanța a dispus clasarea cauzei cu privire la comunicarea de informații false și a trimis către Parchet celelalte două cauze.

Parchetul a reunit aceste plângeri într-un nou dosar penal, față de care a dispus clasarea cauzelor, în 2 iulie 2020, după cum urmează:

– față de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a dispus clasarea cauzei privind infracțiunile de zădărnicirea combaterii bolilor și instigare publică, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală;

– față de preoții Arhiepiscopiei Tomisului a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Ne exprimăm nădejdea că această nouă clasare va înceta ostilitățile penale la adresa clericilor sau a ritualului canonic de împărtășire dintr-un cult recunoscut oficial de către statul român. Totodată, ne vom ruga pentru pacea sufletească și liniștea duhovnicească a celor ce li se pare că sfințirea vieții, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele lui Hristos, ar constitui o infracțiune.”

 

Articolul precedentFOTO| Autoturism lovit de tren în Portul Constanța. O persoană încarcerată
Articolul următorSchimbări în echipa de inspectori şcolari din Constanța