Peste 40 de studenți și cadre didactice de la centre universitare din țară și din străinătate au participat  la cea de-a doua ediție a conferinței internaționale (Inter)cultural Dialogues organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

          „Prin organizarea acestei conferințe ne-am propus să încurajăm dialogul dintre participanți, pentru a accelera internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior, transformându-le în locuri în care toată lumea să se simtă ca acasă. În lucrările susținute în cadrul evenimentului, participanții au prezentat elementele culturale specifice zonelor din care provin, punând accentul pe aspectele culinare, vestimentare sau pe stilurile arhitecturale. În cea de-a doua zi a manifestării a avut loc o excursie tematică menită să îi familiarizeze pe studenții internaționali cu specificul culturii dobrogene. Ne dorim să continuăm această tradiție și anul următor, când sperăm să organizăm o nouă ediție a conferinței”, a precizat prof. univ. dr. Cristina Duhnea.

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentProtest spontan la Petromidia. Angajații cer majorarea salariilor
Articolul următorBobby Păunescu, despre scandalul de la B1 TV: „Habar nu aveam despre acest comunicat – lovește în interesele economice ale societății noastre”