Sâmbătă, 31 octombrie, va începe furnizarea agentului termic în sistemul centralizat de termoficare din municipiul Mangalia.
Potrivit reprezentanților societății, în ultimele două săptămâni au fost efectuate probele la rece în toate blocurile racordate la reţea și s-a intervenit cu lucrări de reparaţii, atât în centrale, cât și în subsolurile blocurilor, acolo unde a fost necesar. Decizia de începere a furnizării agentului termic a fost luată ca urmare a solicitărilor din partea beneficiarilor, dar și pentru că prognoza meteorologică indică o scădere a temperaturilor exterioare, în special pe timpul nopții.
„Primăria subvenționează, de la bugetul local, ca în fiecare sezon rece, aproximativ jumătate din costul unei gigacalorii. Astfel, prețul plătit de cetățeni va fi de 238,57 lei/gigacalorie, cel de producție fiind de 500,03 lei/gigacalorie. Reprezentanții Goldterm susțin că prețul poate suferi modificări, în funcție de costul de achiziție pentru gazele naturale, dar și raportat la alți indicatori economici. Asociaţiile de Proprietari care înregistrează datorii au primit deja notificări că nu vor primi căldură şi apă caldă, până nu vor achita restanţele din iarna trecută. Goldterm Mangalia continuă programul de contorizare individuală gratuită, astfel încât oamenii să plătească exact cât consumă,” transmite primăria Mangalia.
Abonații pot comunica orice sesizare la numerele de telefon ale dispeceratului: 0241.740.761 sau 0756.086.136.
Sursa: Realitatea de Constanta