Timp de trei zile, 30-31 august și 1 septembrie 2019, peste 100 de reenactori și cercetași vor transforma zona Termele Romane din Peninsula orașului Constanța (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic) într-un spațiu special, dedicat istoriei antice, în care se desfășoară Festivalul Antic Tomis, ajuns la a VIII- a ediție.

În fiecare zi, începând cu ora 10.00, se desfășoară ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori. Fiecare din cele trei zile  are și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate. Serile Festivalului Antic Tomis se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru „Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso”.

Reenactorii prezenți la ediția 2019 a festivalului sunt membri ai Asociatia Culturala TOMIS (Constanta), Asociația CAVALERUL DANUBIAN (Craiova), Asociatia CASTRUM NOVIS (Sibiu), Asociația DVX ANTICAE (Svishtov – Bulgaria), Cohors II Lucensium (Yambol – Bulgaria), Asociatia „Ancient Thrace Yambol” (Yambol – Bulgaria), CERCETASII MARINI (Constanța).

PROGRAMUL FESTIVALULUI ANTIC TOMIS, EDIŢIA 2019

Vineri, 30 august 2019

10:00 – 18:00 – Sosirea asociaţiilor de reconstituire istorică participante, amplasarea taberelor, Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:00 – 19:00 – Parada razboinicilor antici

19:00 – 19:30 – Ceremonia de deschidere

19:30 – 20:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

20:00 – 22:00 – Concert folk

Sâmbătă, 31 august 2019

10:00 – 16:00 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

16:00 – 18:00 – Jocurile Tomisului: intreceri sportive antice intre reprezentanți ai asociatiilor participante

19:00 – 20:00       Reconstituirea unei batalii din antichitate

20:30 – 22:00 – „Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso”, piesă de teatru jucata de actori si studenti de la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius.

Duminică, 1 septembrie 2019

10:00 – 18:30 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)

18:30 – 19:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori

19:00 – 19:30 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate

19:30 – 20:00 – Ceremonie de inchidere

20:00 – 22:00 – Concert folk

 

 

 

Articolul precedent„Seară de Jazz” la malul mării
Articolul următorZiua și avaria CET Palas. Constănțeni fără apă caldă