Pompierii ISU Dobrogea au fost alertați să intervină sâmbătă, 23 martie, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la etajul 6 al unui bloc situat la Summer Land, în Mamaia Nord. Locatarii s-au evacuat până la sosirea pompierilor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Dobrogea, Anca Chiriță, la incendiu intervin 14 pompieri cu 2 autospeciale de stingere, autoscara și 1 Smurd B.

Incendiul a fost localizat la bucataria apartamentului și nu mai există pericol de propagare. Tot etajul 6 și etajele superioare sunt inundate cu fum.  Pompierii lucrează pentru lichidare și verifică toate apartamentele pentru a vedea dacă mai sunt persoane sau dacă are cineva nevoie de asistență medicală.

Cauzele izbucnirii incendiului vor fi stabilite de specialistii ISU.

Articolul precedentFOTO VIDEO| Dezastru pe străzile din Constanța. Accident rutier grav, un motor a luat foc
Articolul următorFOTO|Două victime în urma accidentului din Coiciu