Biserica Ortodoxă cinstește sâmbătă, 14 septembrie, Înălțarea Sfintei Cruci. Această sărbătoare amintește de două momente importante din istoria Sfintei Cruci, pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălțarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioșilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie 335, de către patriarhul Macarie. Evenimentul a fost prilejuit de rezultatele campaniei arheologice de găsire a lemnului Sfintei Cruci, campanie coordonată de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălțare solemnă a lemnului Sfintei Cruci înaintea credincioșilor din Ierusalim, în ziua de 14 septembrie 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului. Evenimentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perși, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius, după ce perșii o luaseră ca pradă de război la cucerirea Ierusalimului din anul 615.
La început, sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci a avut un caracter local, dar până în secolul al XI-lea s-a generalizat în întreaga Biserică.
Înălțarea Sfintei Cruci este zi de post deoarece amintește de Patimile, Răstignirea și moartea pe Cruce a Mântuitorului, precum și de purtarea spirituală a crucii, ca jertfă, de către fiecare credincios.
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, va oficia sâmbătă, de la ora 09.30, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, cu prilejul unuia dintre hramuri. Apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire mică a apei.
Crucile de la mănăstirea Dervent
Istoria Crucilor de la Dervent poate fi reconstituită în parte cu ajutorul povestirilor din popor, transmise din generație în generație. Astfel, tradiția vorbește despre patru creștini care au fost condamnați la moarte de către conducătorul cetății Dervent. Aceștia au fost duși în arenă și supuși unor torturi greu de imaginat. Pe locurile unde au fost martirizați au fost găsite patru pietre crescute în formă de cruce. Nu se cunoaște anul în care a avut loc martirajul.
Până în secolul al XIV-lea nu se mai păstrează informații despre Sfintele Cruci de la Dervent. Adem Pașa, pe moșia căruia se aflau Sfintele Cruci, a amenajat mai multe adăposturi pentru bolnavii creștini și musulmani care-și găseau tămăduire aici.
În perioada stăpânirii otomane, Ahmet Bey (șeful unei raiale turcești de pe malul Dunării), aflând că aceste cruci aduc binecuvântare, a cumpărat moșia. Aceasta a fost ferită de foamete și de boli, iar mulți creștini veneau aici la muncă, doar ca să se atingă de Sfintele Cruci. În preajma Războiului pentru Independența României, s-a călcat tradiția ocrotirii crucilor. Unul dintre descendenții lui Ahmet a mers la câmp la vremea secerișului și a observat că aceste Sfinte Cruci sunt foarte cinstite de către slujitori. El a lovit cu sabia în Crucea mare și i-a rupt brațele, iar pe două dintre cele trei cruci mici le-a scos din pământ.
După Războiul de Independență, un cioban surdo-mut din satul Coslugea și-a găsit vindecare la crucile de leac de la Dervent. Pe când își înapoia oile din marginea islazului l-a cuprins moleșeala, s-a întins și și-a așezat capul pe brațele crucii tăiate. Aici a dormit până după-amiază. Când s-a trezit a auzit tunetele și picăturile de ploaie a realizat minunea. Vestea minunii s-a răspândit și mulți oameni și-au găsit alinare la Crucile de leac de la Dervent, așa cum au fost numite.
