Prof.dr. Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, explică motivul pentru care unele ţări au trecut la vaccinarea anti-COVID cu a 4-a doză, de ce ar trebui să rămânem prudenţi în faţa Omicron, variantă considerată mai blândă decât Delta. Specialistul estimează că, la începutul lui aprilie, vorm scăpa şi din valul 5 al pandemiei.

 

Referitor la introducerea celei de-a 4-a doze, dar şi despre administrarea din 4 în 4 luni a unor boostere cu riscuri asociate, după declaraţia lui Marco Cavaleri, şeful Strategiei Vaccinurilor la Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), doctorul Emilian Popovici a explicat pentru adevarul.ro: „După părerea mea, problema s-a pus greşit. Pentru că ei nu s-au referit la această a 4-a doză, ci la doze booster repetate, adică la situaţia în care s-ar pune problema administrării de doze booster de acum din 4 în 4 luni, pe o perioadă să zicem nedeterminată. Or, nu este vorba despre aşa ceva. Pur şi simplu, punctual în Israel şi presupun că şi în Grecia, s-a pus problema celei de-a doua doze booster. Nu s-a pus problema administrării unor boostere de acum încolo din 4 în 4 luni. Şi reprezentantul OMS şi reprezentantul EMA s-au referit la această situaţie că administrarea de multe ori a acestei doze booster ar putea să ducă teoretic la o hiperstimulare a sistemului imunitar, care din experienţa mea de vaccinologie, nu cred că s-ar produce, pentru că sistemul imun are o disponibilitate la stimuli din aceştia antigenici extrem de mare. Mult mai mare decât se poate realiza prin aceste doze. Dar, repet, nu s-a pus această problemă. Acum, fiecare are viziunea lui. Reprezentantul OMS spunea că ar fi mult mai util decât să se gândească asemenea strategii să se administreze vaccinuri la populaţiile din ţările sărace. Pentru că şi noi am discutat această problemă că avem o lume cu măsuri şi cu vaccinare şi mai avem o lume – Africa, Asia, nişte zone destul de extinse – care este fără măsuri şi fără vaccinare. Deci viziunea celui de la OMS este corectă pentru că el trebuie să aibă o viziune globală şi se gândeşte că acele vaccinuri ar fi mai utile în zonele acelea.”

În ceea ce privește perioada de acalmie luată în discuție de lumea medicală, Popovici a explicat: „Este condiționată de neapariţia unei variante şi mai transmisibile decât Omicron. Nu ne dorim, dar posibilitatea există. Cine o exclude înseamnă că deţine vreun control asupra variantelor virale. Pentru că mai e o problemă: Omicron n-a apărut din Delta ca o variantă mai blândă. Ci a apărut dintr-o întâmplare. Virusul infectează, se replică, face greşeli şi generează noi mutaţii şi noi variante. Aceasta înseamnă că această variantă Omicron care infectează enorm generează apariţia de greşeli, de mutaţii, de noi variante. Deci, vedeţi cât de încurcată e treaba? Nu e o bucurie faptul că mulţi se infectează aşa cum cred unii, că se imunizează natural şi că scăpăm de pandemie. Ei uită că cu cât creşte numărul de infecţii creşte şi riscul de apariţie de noi variante. Să sperăm că nu apare vreo variantă mai cu necaz.”

Articolul precedentMiron Mitrea: „Statul trebuie să intervină în prețul energiei. Alte soluții sunt sortite eșecului”
Articolul următorȘedință decisivă la PSD: Măsuri pentru CRIZA energetică – Cum va rezolva coaliția scandalul facturilor URIAȘE