Scene violente  pe o stradă din municipiul Constanța. Un bărbat de 38 de ani a ajuns la spital împușcat. Totul s-a întâmplat la miezul nopții, pe strada Sălciilor, în urma unui scandal.

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 33 de ani, care prezenta plăgi tăiate la nivelul corpului, refuzând transportul la spital. Totodată, la spital a fost identificat un alt bărbat, de 38 de ani, care prezenta o plagă prin împușcare.

Din primele verificări a reieșit faptul că, pe fondul unui conflict anterior, bărbatul de 38 de ani s-ar fi deplasat la domiciliul bărbatului de 33 de ani, unde ar fi provocat scandal prin spargerea cu pietre a geamurilor imobilului, iar apoi l-ar fi agresat fizic pe cel din urmă.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Cercetările continuă, pentru stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, precum și pentru identificarea tuturor participanților și luarea măsurilor legale care se impun.

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentDECIZII de război la întâlnirea de foc din Kiev – Zelenski, alături de premierii Poloniei, Cehiei și Sloveniei – Primele IMAGINI
Articolul următorEurodeputatul Corina Crețu anunță că UE va redirecționa către refugiați fondurile europene pe care România le pierde