Locatarii blocului incendiat cu câteva zile înainte de Crăciun trăiesc cu teama că hoții ar putea pătrunde în locuințele lor în orice moment si le-ar putea fura bunurile ramase acolo. Oamenii spun că sunt cu atât mai înspăimântați, cu cat niciun echipaj de poliție nu mai asigură paza blocului dupa terminarea cercetarilor. 

Familiile care s-au ales cu locuinețele distruse sunt acum încercate și de frica hoților. După incendiul care a devastat tot blocul, locatarii trebuie să renoveze, iar pe fațetele clădirii sunt amplasate schele.

Până de curând o mașină de poliție făcea periodic verificări în zonă, dar acum municipalitatea vrea să o retragă și pe aceea.

Speriați, locatarii blocului și-au securizat locuințele pentru a se putea proteja în fața hoților.

„Rezidenții imobilului și-au asigurat accesul în apartamente prin schimbarea sau repararea ușilor de la intrare, motiv pentru care echipajele Poliției Locale nu mai au punct de staționare în zonă, ci patrulează periodic, tot în regim de 24 de ore din 24 și verifică fiecare scară a imobilului. În restul timpului, polițiștii locali  asigură, conform atribuțiilor, ordinea publica în tot cartierul, pentru că toți cetățenii trebuie sa beneficieze de acest serviciu,” transmit reprezentanții primătiei municipiului Constanța

 

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentVIDEO 15 tone de deseuri textile descoperite în Vama Veche
Articolul următorKlaus Iohannis, declaraţii la Craiova. Ce spune preşedintele despre tensiunile din est