Horia Tecău va fi prezent la Constanța la „Cupa Litoralului la Tenis de Câmp”. Evenimentul va avea loc în Baza Sportivă a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru”,sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 09:30.

„Cupa Litoralului la Tenis de Câmp” este cea mai veche competiţie de tenis de juniori din România. De-a lungul anilor, la vârsta de 8, 10 și 12 ani şi-au înscris numele pe lista învingătorilor nume cu rezonanţă în sportul alb : Simona Halep – câştigătoare în anul 1998,  Horia Tecău,  câştigător în anul 1996, George Cosac,  Andrei Pavel, Victor Hănescu, Ruxandra Dragomir, Vasile Antonescu şi mulţi alţii care au desăvârșit astfel cariera unor antrenori precum Ioan Macoveciuc, Ene Nicuşor și  Radu Popescu.

Ediția din acest an  va reuni jucători la categoriile 10, 12, 14 și 16 ani, fete şi băieţi în probele de dublu, în întreceri programate în perioada 7-12 septembrie, în baza de tenis de câmp a Liceului cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” Constanţa.

Articolul precedentCeremonii militare pentru recunoașterea meritelor infanteriștilor marini
Articolul următorFregata „Regele Ferdinand”, de 15 ani în serviciul României