HC Dobrogea Sud a terminat la egalitate cu Steaua 31-31 (15-13) în Sala Sporturilor din Constanța, într-un meci din etapa a 13-a a Ligii Naţionale de handbal masculin.
Constănțenii au condus cu 31-28, dar au primit trei goluri în ultimele două minute, iar meciul s-a terminat la egalitate.
Rudi Stănescu: Am controlat tot meciul. Meritam o victorie, dar s-a terminat egal. Ne-am desprins, am condus și cu 5 goluri și am crezut că meciul e aproape gata. Dacă reușeam să marcăm la faza cu Nikolic, probabil că meciul era terminat. Felicit cele două echipe, a fost un spectacol frumos. Asta este frumusețea sportului, ne mulțumim și cu acest punct. Mergem înainte pentru că ne așteaptă, peste 4 zile, un meci foarte greu la Făgăraș, în cupă, și apoi urmează primul meci din returul campionatului, acasă cu Minaur. Rămânem pe linia rezultatelor pozitive, moralul nostru este bun, a declarat Rudi Stănescu, președinte HCD.
Sandu Iacob: Am venit să câștigăm, dar faptul că am revenit de la -5 mă face să-i felicit pe băieții noștri că au luptat până la capăt. Au făcut ca șansa să fie din nou de partea noastră pentru că sunt buni. A fost un meci pentru locul 4. Păstrăm o victorie distanță față de Constanța și asta ne oferă moral. Dar Constanța a arătat că poate juca foarte bine, are potențial și jucători valoroși. Au tot ce le trebuie pentru a se bate sus în acest campionat. Obiectivul nostru este campionatul și vom încerca să ne adaptăm, pentru că Dinamo este favorită certă la titlu.
Dinamo este lider, cu 30 de puncte (11 meciuri), urmată de Potaissa Turda, cu 25 puncte (11m), Minaur 25 (12m), Steaua 23 de puncte și HC Dobrogea Sud, 20 de puncte