Primăria Constanța continuă programul de reabilitare a tramei stradale și de amenajare a parcărilor rezidențiale.

Conform graficului de lucru din această săptămână, angajații SC Confort Urban SRL intervin asupra trotuarelor pe strada Mircea cel Bătrân, tronsonul delimitat de strada Ștefan cel Mare și bulevardul Mamaia, pe strada Mihai Viteazu, între strada Traian și bulevardul Ferdinand, pe strada Unirii, între strada Ion Rațiu și strada Zorelelor și pe aleea de acces către Școala Gimnazială Nr. 29 Mihai Viteazu. De asemenea, se reabilitează carosabilul pe strada Tudor Vladimirescu și continuă lucrările pe străzile Prelungirea Recoltei și Prelungirea Eduard Caudella.

Tot în această săptămână, echipele administratorului drumului public amenajează noi locuri de parcare pe strada Mugurului, în spatele bl. 22.
Se trasează marcaje rutiere în zona trecerilor de pietoni și în stațiile de autobuz și taxi.

Articolul precedentDoi răniți după ce două camioane s-au ciocnit pe A4
Articolul următor„Constanța cu Flori” debutează la sfârșitul săptămânii