Bucurie imensă pentru o familie numeroasă din Pecineaga, județul Constanța, care trãiesc de pe o zi pe alta. Dacã sãrbãtorile de iarnã din ultimii ani au fost marcate de lipsuri, anul acesta Mos Crãciun nu i-a mai ocolit, mai mult, a venit mai devreme.
Oameni cu suflet mare de la Grădinițele Piticot și 33 din Constanța au dorit să facă sărbătorile mai frumoase unei familii greu încercate. Așa că s-au pus pe treabă și au achiziționat hainuțe, jucării, dulciuri și alimente pe care le-au donat pentru a simți și ea ce înseamnă sărbătorile.
“În localitatea Pecineaga trăiește o familie modestă, alcătuită din cinci membrii, două fete, de 13 și 11 ani, doi băieți (8 și 14 ani) și tatăl lor. Mama i-a parăsit fără regrete, însă tatăl le-a rămas alături făcând mari eforturi pentru a le oferi strictul necesar. Cu toate eforturile lui familia are multe neajunsuri. Măcar acum, în prag de sărbători putem să ne unim forțele și să le aducem acestor copii bucuria și zâmbetul pe față! Gestul nostru este infim pe lângă multele nevoi pe care le au, dar cu voință, totul devine posibil”, a povestit Monica Proicea, unul dintre inițiatorii acestui proiect.
„Ne bucurăm că am putut aduce puțină bucurie în sufletul acestei familii. Sperăm să îi putem ajuta și cu alte ocazii”, a declarat Tanța Suflaru director a Grădiniței 33 Constanța,.
. Cu ajutoru viceprimarului Marian Makkai din localitate s-a putut realiza acest lucru minunat. „Ne bucurăm ca mai sunt și oameni cu suflet mare care se gândesc la semenii lor, pentru a sărbători așa cum se cuvine Crăciunul, când toți oamenii ar trebui să fie fericiți.”
Sursa: Realitatea de Constanta