Îndrăgita Gașcă Zurli va deschide sâmbătă, 08 decembrie, de la ora 17.00, Festivalul Iernii 2018 în locația deja consacrată din Constanța – Țara Piticilor din Parcul Tăbăcăriei.

Constănțenii sunt așteptați, timp de o lună, între 8 decembrie 2018 și 8 ianuarie 2019, în Tărâmul Magic al Crăciunului, un eveniment și un spațiu cu tradiție la malul mării. În fiecare zi, în fosta Țară a Piticilor, copiii din toate categoriile de vârstă vor putea lua parte la ateliere de lucru și creație, vor putea viziona spectacole și scenete, se vor putea distra și amuza cu animatorii și îl vor întâlni pe Moș Crăciun, care va veni la Constanța special pentru acest eveniment.

Așadar, începând din 8 decembrie 2018 și până pe 8 ianuarie 2019, în Tărâmul Magic al Crăciunului se vor recrea mai multe tipuri de spații, cu ajutorul personajelor din basmele copilăriei noastre, dar și ale poveștilor moderne. În fiecare spațiu va avea loc câte o activitate, fie că vorbim despre teatru, dans, activități instructive și distractive din sfera jocurilor minții, creativității și perspicacității. Astfel, din simplu public, copiii, dar și însoțitorii lor de toate vârstele, vor deveni parte din poveștile care se rescriu în chiar momentul desfășurării acțiunii, devenind parte din legenda personală a fiecăruia dintre participanți și transformându-se în amintiri de neuitat.

Scena evenimentului, un frumos castel de poveste, va găzdui spectacole și evenimente pentru copii și multe surprize.

Componenta educativă a acestui eveniment-concept a fost gândită potrivit celor mai inovative metode de învățare prin joc. Activitățile vor avea loc în Atelierul de jucării, Atelierul de magie, Casa Hobbiților, Atelierul Pinguinilor muzicali și în Ambasada lui Moș Crăciun, se vor desfășura pe parcursul întregii zile, iar orarul este organizat în așa fel încât toți copiii să poată participa la toate cursurile pe parcursul întregii perioade. Programul poate fi consultat pe site-ul evenimentului, www.festivalul iernii2018.ro, precum și pe pagina de facebook, Festivalul Iernii 2018.

Târgul de Crăciun, care se va deschide în apropierea Țării Piticilor, pune la dispoziția părinților, bunicilor și copiilor cele mai variate produse cu specific de Sărbători, din toate gamele și pentru toate gusturile și buzunarele.

Festivalul Iernii 2018 – Tărâmul Magic al Crăciunului este un proiect de interes General Finanțat din Fonduri Nerambursabile, eveniment finanțat de Primăria Municipiului Constanța, în valoare de 1.351.250 lei și sprijinit de Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, Gruparea Mobilă de Jandarmi „Tomis“ Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“, Inspectoratul de Poliție al Municipiului Constanța.

Articolul precedentPolitica de parcare a municipiului Constanţa, dezbătută la Forumul de Mobilitate Urbană
Articolul următorSPIT a închis Agenția fiscală nr. 5 din Palazu Mare