Viitorul este învinsă pe teren propriu, scor 0-3, de Sepsi Sf. Gheorghe, în etapa a 13-a din play-out-ul Ligii 1, penultima din acest sezon.

Scorul a fost deschis de Carnat în minutul 8, Ștefănescu a marcat și el în minutul 16. Scorul a fost stabilit în minutul 32 de către Carnat, după ce a reușit dubla în urma unei noi greșeli.

”Ăsta este lotul pe care l-am avut, am încercat să facem o echipă competitivă. Din păcate, a fost cea mai slabă repriză pe care am făcut-o, nu am fost concentrați, jucătorii au fost prea relaxați. Când adversarul este mai iute, mai puternic decât tine, asta se întâmplă. Gabi Iancu este accidentat, toți sunt accidentați. Ei au fost mult mai agresivi, au început foarte bine, din păcate asta este. Matei a greșit, a fost izolat, nu mai putea lua contact cu noi, vom analiza ce facem cu el, vom vedea… Nu știu când se va juca meciul cu Dinamo, dar trebuie să ne adaptăm. Toată lumea se plânge, toată lumea vorbește, dar trebuie să ne adaptăm. Nu ne-am odihnit destul trei luni? Trebuie să jucăm fotbal, să ne bucurăm de fotbal,” a declarat Gheorghe Hagi.

În ultima etapă din acest sezon, Viitorul va întâlni, în deplasare, pe Dinamo București, la o dată ce va fi stabilită ulterior.

Imagine

Imagine

Imagine

Sursă foto:FC Viitorul

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentZonele din România în care programul teraselor este LIMITAT, din 2 august
Articolul următorÎn scurt timp, toate secțiile de Terapie Intensivă dedicate bolnavilor infectați cu noul coronavirus vor fi sufocate