Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Constanța, au prins în flagrant delict două persoane, în timp ce transportau 7,6 kilograme de cannabis. Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru 30 de zile.
La data de 16 ianuarie, polițiști din cadrul BCCO Constanța – Serviciul Antidrog, , în baza unei colaborări internaționale, au au prins în flagrant delict două persoane, în timp ce transportau 7,6 kilograme de cannabis pe raza municipiului Constanța.
Din cercetări a reieșit că drogurile ar fi provenit dintr-un stat european. Astfel, polițiștii au efectuat 6 percheziții domiciliare, unde au descoperit: 3 laptopuri, 1 tabletă, 13 telefoane mobile, 16 cartele SIM, 3 stick-uri USB și înscrisuri cu valoare probatorie.
În urma audierilor, procurorul de caz a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de cele două persoane: un bărbat de 46 de ani, respectiv soția acestuia, de 42 de ani, iar la data de 17 ianuarie, Tribunalul Constanța a dispus arestarea preventivă a celor doi, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.