Viceamiralul Alexandru Mîrșu a predat conducerea Forțelor Navale Române contraamiralului Mihai Panait, în cadrul unei ceremonii care a avut loc marți, 30 iunie, în portul militar Constanța, în prezența ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și a șefului Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu.

La festivitate, a fost citit decretul prezidențial de trecere în rezervă a viceamiralului Mîrșu, prilej cu care i-a fost conferit Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Cavaler”, cu însemn de pace, pentru militari, din partea președintelui României, pentru întreaga activitate depusă în slujba țării, în cei 40 de ani de activitate.

În continuare, a fost prezentat ordinul ministrului apărării naționale, prin care contraamiralul Mihai Panait, comandantul Flotei, a fost împuternicit șef al Statului Major al Forțelor Navale, după care acesta a preluat drapelul de luptă al instituției de la predecesorul său.

Ceremonia de predare-primire a conducerii Forțelor Navale Române s-a desfășurat în prezența unei audiențe reduse, în concordanță cu respectarea măsurilor de prevenire a infectării cu noul coronavirus. La festivitate au participat șefii statelor majore ale Forțelor Terestre și Forțelor Aeriene, șefi ai unor structuri centrale din MApN, foști șefi ai Statului Major al Forțelor Navale și comandanți de mari unități din Marina Militară Română.

Contraamiralul Mihai Panait s-a născut în anul 1968, a absolvit Liceul Militar de Marină ,,Alexandru Ioan Cuza” din Constanța (1986) și Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân”, Facultatea Navigație (1991). Pe parcursul carierei sale, a ocupat numeroase funcții la bordul navelor militare, dintre care o menționăm pe cea de comandant al fregatei ,,Regele Ferdinand”, în perioada 2009-2013, când a reprezentat Forțele Navale Române în diferite misiuni în teatre de operații maritime, precum Operația NATO ,,Active Endeavour”, 2010, pentru monitorizarea traficului maritim din Marea Mediterană; Operația NATO ,,Unified Protector”, 2011, pentru impunerea embargoului împotriva Libiei, prima misiune reală de luptă executată de militarii Forțelor Navale după cel de-Al Doilea Război Mondial și Operația UE ,,Atalanta”, 2012, pentru lupta împotriva pirateriei navale în Golful Aden și Oceanul Indian, prima misiune a unei nave militare românești executată în Emisfera Sudică. Din anul 2013, a fost numit în funcții importante de conducere la comandamentul Flotei, al cărui comandant este din anul 2019, precum și în Statul Major al Forțele Navale.

Contraamiralul Mihai Panait și-a perfecționat pregătirea profesională prin absolvirea unor forme de învățământ universitar, postuniversitar și masteral, în România, Italia și SUA, iar meritele și profesionalismul domniei sale i-au fost recunoscute, în plan național și internațional, prin conferirea a numeroase distincții, ordine, medalii, precum și a titlului de  ,,Cetățean de Onoare” al Statului Rhode Island, SUA (2008). Prin decrete prezidențiale, a fost înălțat la gradul de contraamiral de flotilă (2017) și, ulterior, la cel de contraamiral (2019).

Imagine

ImagineImagine