Sabrina Maneca-Voinea a cucerit singura medalie a României la Campionatele Europene de gimnastică din Turcia: sportiva s-a clasat pe poziția a treia la sol, cu o notă de 13,566.
La 15 ani, la prima competiţie de anvergură la senioare, Sabrina, legitimată la CSM Constanța a prezentat în finala la sol cel mai dificil exerciţiu (D- 5.9), a primit 13.566, fiind devansată de britanicele Jessica Gadirova (14.000) şi Alice Kinsella (13.666). Ana Maria Bărbosu a fost a 7-a cu 12.800.
Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 4 la sărituri.
La bârnă, Amalia Ghigoarţă a ocupat locul şase în finală, cu 12,900. Medalia de aur a fost cucerită de olandeza Sanne Wevers, cu 13,800, italianca Manila Esposito a luat argintul, cu 13,700, iar bronzul a revenit maghiarei Zsofia Kovacs, tot cu 13,700.
România şi-a realizat obiectivele la Europenele de la Antalya, calificarea echipelor la Campionatele Mondiale, câştigarea unei medalii şi calificarea în 1-2 finale
Sabrina Maneca Voinea, Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarță fac parte din proiectul “Țară, țară, vrem campioane!”, coordonat de Mariana Bitang și de Octavian Bellu și finanțat de OMV Petrom.
Sursa: Realitatea de Constanta