Teatrul de Stat Constanţa  prezintă sâmbătă, 8 mai, cea de-a treia premieră oficială a acestei stagiuni, spectacolul „CRIMA DIN STRADA LOURCINE” o comedie muzicală de Eugène Labiche, traducere Violeta Popa, regia Vlad Cristache, scenografia Mădălina Niculae și Andreea Tecla, muzica originală Tibor Cári.

Primele reprezentații sunt programate vineri, 7 mai (avanpremiera), sâmbătă, 8 mai și duminică, 9 mai, de la ora 19:00.

În distribuția spectacolului „Crima din strada Lourcine” îi veți putea vedea pe Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire, Ștefan Mihai, iar formația care îi va acompania live este alcătuită din pianista Elena Gatcin, clarinetistul Marian Gănescu și percuționistul Marius Cristian Zaval.

Să te trezești pe jumătate îmbrăcat, fără să știi cum ai ajuns acasă, cu un gol de memorie în privința serii petrecute în oraș și să descoperi un alt bărbat în patul tău, la fel de sumar îmbrăcat!

Imagine

Apoi să aflați din ziar amândoi că umbrela și batista pe care le-ați pierdut au fost descoperite în contextul unei crime oribile. Și să urmeze o zbatere din răsputeri pentru ștergerea urmelor unei fapte de care niciunul dintre voi nu-și amintește, dar toate indiciile duc la concluzia că e posibil să o fi comis.

Să fugi, să reduci la tăcere martorii, să te speli pe mâini de tot și de toate. Să scapi de această nenorocire care s-a abătut asupra ta, ca de un vis urât. Este posibil oare?

Divertisment autentic, de cea mai bună calitate; o poveste delicioasă în care comicul de situație se combină cu o dinamică excelentă a personajelor; un decor colorat, de Belle Epoque, plin de elemente surprinzătoare; un band care, răspunzând la indicațiile dirijorale ale personajelor principale, acompaniază live actorii; suspans și tensiune, dar mai ales haz, de care avem cu toții nevoie în aceste timpuri de boală și teamă continuă.

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentProiect Sitting Darts, finanțat prin Programul Erasmus+, la Universitatea Ovidius
Articolul următor28 de străzi din zona Delfinariu au devenit de astăzi artere cu sens unic