Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, pe numele unui cetățean român, în urma descoperirii împreună cu lucrătorii vamali, în:tr-un container sosit din China, a unor bunuri în valoare de peste 2.118.000 lei.

În luna februarie, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă în urma controlului  efectuat la un container sosit din China, ce avea ca destinatar o societate comercială de pe raza județului Ilfov, au  descoperit 419.608 bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

„Poliţiştii de frontieră au extins cercetările și, în urma confirmării din partea titularului de marcă a faptului că bunurile aduc atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute, în data de 03.03.2020 s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.  De asemenea, s-a stabilit faptul că administratorul firmei este un cetăţean român, în vârstă de 46 de ani”, transmit reprezentanții Gărzii de Coastă.

Bunurile, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, ar fi avut valoarea totală de aproximativ 2.118.040 lei.

 

 

 

Articolul precedentVIDEO| Constănțeni cercetați pentru trafic de droguri de mare risc
Articolul următorCel de-al treilea caz de coronavirus din Timișoara