Peste 1.500 de metri plase cu 76 de kilograme de pește au fost scoase din apă de polițiștii de frontieră din zona strict protejată a lacului Litvin din Delta Dunării. Se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj piscicol.
În seara zilei de 16.01.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Sulina, în cooperare cu lucrători din cadrul A.R.B.D.D. au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol, ocazie cu care, în zona strict protejată a lacului Litvin, au descoperit în apă mai multe plase cu captură de pește.
În cadrul verificărilor suplimentare s-a constatat faptul că lungimea plasei din fir textil este 1.090 de metri, lungimea plasei mono-filament este de 490 metri. Plasele descoperite conţineau 76 de kilograme peşte, specia caras.
Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăți comerciale de profil, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării de către polițiștii de frontieră și introduse în camera de corpuri delicte a instituției.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol.
Sursa: Realitatea de Tulcea