Luni, 8 mai, în jurul orei 17.00, pe DN2E85, la ieșire din municipiul Râmnicu Sărat către Focșani, a avut loc un accident rutier. Din primele date un autocar cu 32 persoane, condus dinspre Focșani către Râmnicu Sărat, de către un conducător auto râmnicean, în vârstă de 52 de ani, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Prima estimare a polițiștilor indică 10 victime, iar șoferul a rămas încarcerat, se pare în stare gravă. A fost activat Planul roșu.

Societatea de Drumuri Naționale a deplasat la fața locului un echipaj. 

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

La fața locului, echipajele operative au  intervenit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de descarcerare, 1 autospecială de transport personal și victime multiple, 5 ambulanțe SMURD și 11 ambulanțe SAJ. 

Totodată, în sprijin intervin și 1 autospecială pentru transport victime multiple și 3 ambulanțe SMURD de la nivelul ISU Vrancea.

Persoanele din autocar sunt muncitori care lucrează la o fabrică de confecții din Focșani. Două victime au fost preluate de o salvare de la SAJ Suceava care era în tranzit și care se afla în zonă și a oprit la locul accidentului și care i-a transportat la UPU Focșani. Muncitorii sunt buzoieni, preluați cei mai mulți din zona Râmnicului. Aceștia lucrează la o fabrica de confecții din Focșani. 

Bilanț final: 
– 30 de persoane implicate în eveniment;
– 23 de persoane transportate la spital (19 femei și 4 bărbați);
– 7 persoane asistate la locul evenimentului, refuză transportul la spital;

Au fost transportate astfel:
– Spitalul Județean de Urgență Focșani: 2 femei;
– Spitalul Municipal Rm. Sărat: 9 femei și 2 bărbați;
– Spitalul Județean de Urgență Buzău: 8 femei și 2 bărbați.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Începând cu ora 18:24 s-a dezactivat Planul Roșu de Intervenție

Nu au fost persoane decedate și toți cei 22 răniți sunt conștienți. 

Imagine


Sursa: Realitatea de Buzau

Articolul precedentTrucul simplu prin care poți face diferența între o roșie toxică și una coaptă natural
Articolul următorVIDEO 3 persoane acuzate de trafic de droguri au fost arestate