Un bărbat de 71 de ani și-a pierdut viața și trei persoane au fost rănite într-un accident pe DN 21 A,între Tăndărei și Bărăganu. Autoturismul, în care se aflau patru persoane, doi adulți și doi copii de 4 și  5 ani, a părăsit partea carosabilă șă s-a oprit pe câmp.

„La fața locului au ajuns  echipaje din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, în sprijin și un echipaj SAJ. Din păcate, șoferul autoturismului, în vârstă de aproximativ 71 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața, fiind declarat decedat de către echipajul SAJ de la locul intervenției. Celelalte victime implicate în accident, au fost monitorizate de către echipajele medicale la locul evenimentului, ulterior acestea refuzând transportul la spital.”, transmite ISU Ialomița.

Se pare ca șoferul a făcut infarct, a decedat. Cauza morţii se va ştii cu certitudine după efectuarea necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări la fața locului.

 

Imagine

Imagine

Sursa: Realitatea de Ialomita

Articolul precedentCulmea bogăției: omul cu cea mai mare avere din lume spune că nu are o casă
Articolul următorPercheziții ale polițiștilor constănțeni în Dolj, la persoane bănuite de înșelăciune cu utilaje agricole