Bogdan Dumitru Dumitraşcu, fost director general adjunct al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de instigare la fraudă cu fonduri europene. Este al doilea dosar penal în care fostul director general adjunct APIA este trimis în judecată de DNA. Dumitrașcu Bogdan Dumitru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Comunicat DNA
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
DUMITRAȘCU BOGDAN DUMITRU, la data faptei director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la fals intelectual,
– instigare la complicitatea la folosirea sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
BUCELEA IONEL și PANAITESCU FLORIN, la data faptelor inspectori în cadrul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul județean Călărași, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– fals intelectual,
-complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
Persoană fizică, fermier, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2020, în scopul obținerii fondurilor nerambursabile, fermierul cercetat în prezenta cauză ar fi depus la A.P.I.A. – Centrul județean Călărași mai multe documente și declarații false care atestau împrejurarea neadevărată că lucrările executate de inculpat îndeplineau condițiile pentru obținerea subvențiilor aferente Zonelor de Interes Ecologic, respectiv cultivarea unui amestec de culturi secundare (ex. rapiță și titricale).
Printre documentele depuse la A.P.I.A. se regăsește și un raport de control al inculpaților Bucelea Ionel și Panaitescu Florin, încheiat după acțiunea de verificare în teren, cu privire la conținutul căruia se impun următoarele precizări:
– inițial, ca urmare a unei activități de control, cei doi inspectori ar fi consemnat în raport faptul că pe terenul deținut de fermier nu ar fi fost identificat stratul vegetal declarat pentru care solicitase subvenția, ci doar o cultură de grâu comun, de toamnă.
– ulterior, după o întâlnire cu inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru care, în perioada respectivă, era director general adjunct al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (A.P.I.A.), cei inspectori, la instigarea primului, ar fi revenit și ar fi consemnat în fals în raportul respectiv că pe suprafața de teren ce aparținea fermierului, era înființată și cultură de strat vegetal.
Prin demersurile menționate mai sus, fermierul a obținut de la A.P.I.A. suma de 7.128 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.
În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Călărași cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Menționăm că inculpatul Dumitrașcu Bogdan Dumitru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unei săvârșirea infracțiunii de luare de mită (https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10903 „, precizează comunicatul DNA,
Sursa: Realitatea de Calarasi