Fregata „Regele Ferdinand” a părăsit vineri, 18 octombrie, portul militar Constanța pentru a participa, în Marea Mediterană, la o aplicație a NATO și la un exercițiu multinațional organizat de Turcia.
Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, fregata „Regele Ferdinand” – cu un elicopter Puma Naval și o grupă de Forțe Navale pentru Operații Speciale (FNOS) ambarcate la bord – va participa, în perioada 18 octombrie – 7 noiembrie, la Operația NATO „Sea Guardian 19” (OSG), iar în perioada 9 – 20 noiembrie, la exercițiul multinațional „Dogu Akdeniz”, organizat de Turcia.
Obiectivul principal al Operației NATO „Sea Guardian” din Marea Mediterană este descurajarea activităților ilegale pe flancul sudic al NATO și UE, prin acțiuni de monitorizare a traficului maritim. Operația este condusă de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM). „Prin participarea la misiunile, exercițiile și operațiile NATO, Forțele Navale Române contribuie la efortul Alianței de asigurare a măsurilor colective de securitate și demonstrează faptul că România este un partener care își îndeplinește angajamentele asumate”, au transmis reprezentanții SMFN.
Pe durata misiunii, fregata „Regele Ferdinand” va face escale în porturile Aksaz (Turcia), Alexandria (Egipt), Haifa (Israel) și Limassol (Cipru). În porturile Alexandria, Haifa și Limassol sunt planificate activități de diplomație navală, vizite și întâlniri cu oficialitățile civile și militare locale.
În premieră, Forțele Navale Române, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe și al Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, au invitat membrii comunităților locale românești din Egipt, Israel și Cipru să viziteze fregata „Regele Ferdinand”. La bordul navei va fi prezentată o parte din activitatea culturală desfășurată la Cercul Militar Mangalia, prin expunerea unor picturi cu tematică marină realizate de pictorii Niculae Găgeanu și Alexandru Ghinea, membrii ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, precum și a volumelor „Poveștile Mării Negre”, autor Cristian Cealera, și „Lotus stelar”, autor Emilia Dabu. Copiii vor primi cadouri simbolice, pregătite de elevii și studenții militari din Forțele Navale Române.
Nava este comandată de comandorul Marian Ioan și are la bord un echipaj – cu media de vârstă 30 ani – alcătuit din 240 de militari, dintre care nouă femei.
Fregata „Regele Ferdinand” cu un elicopter Puma Naval și o grupă de Forțe Navale pentru Operații Speciale (FNOS) ambarcate la bord, pleacă în aceste momente, din portul militar Constanța, pentru a participa, în perioada 18 octombrie-7 noiembrie, la Operația NATO „Sea Guardian 19” (OSG), apoi la exercițiul multinațional „Dogu Akdeniz”, organizat de Turcia, în perioada 9-20 noiembrie, ambele activități desfășurându-se în Marea Mediterană.#OpSeaGuardian #NATO #MApN
Publicată de Forțele Navale Române pe Vineri, 18 octombrie 2019