Chiar dacă reglementările prevăd purtarea măștilor sanitare doar în spații închise, sunt situații în care acest accesoriu este la fel de util și în exterior, a explicat medicul specialist Adrian Marinescu, în emisiunea LIVE Realitatea.net „România în realitate”. Marinescu a precizat că folosirea măștii, în anumite situații specifice, ar trebuie să devină o rutină.

Medicul Adrian Marinescu susține că este EXTREM DE IMPORTANT să înțelegem că masca ne protejează în situații în care NU SE RESPECTĂ DISTANȚAREA SOCIALĂ, indiferent că se întâmplă în interior sau în exterior.

,,Masca e necesară și în exterior, dacă nu avem distanțarea socială, pentru că e vorba de riscul de transmitere a virusului de la apropiere, cum este cazul atunci când stăm la o coadă. De asemenea, în momentul în care ne aflăm într-o circulație intensă, roțile mașinilor ridică praf, iar acesta, împreună cu emisiile de noxe, poate purta virusul și există o cale de transmie, e discutabilă intensitatea acestui fenomen.

,,Una e să mă plimb în parc, am distanță și circulație a aerului, n-am nevoie de mască și alta este când suntem în trafic sau la coadă, unde nu avem distanațare socială și poluare. Pe scurt, nu port mască dacă păstrez distanțarea”, a afirmat Marinescu la Realitatea.net.

 

Sursa: Realitatea de Cluj