Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea au descoperit în Portul Constanţa, într-un container sosit din Dubai, 16 seturi pentru reparație motor și 57 de piese auto diverse mărci, bunuri susceptibile a fi contrafăcute
În data de 23.03.2022, o echipa comună formată din polițiști de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea a efectuat controlul fizic asupra unui container sosit din Dubai, încărcat cu bunuri ce aveau ca destinatar o societate comercială cu sediul în Republica Moldova.
 În urma verificărilor amănunţite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 16 seturi pentru reparație motor și 57 piese auto diverse mărci, care sunt susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute.
Bunurile, cu o valoare de aproximativ 50.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Constanta

Articolul precedentPreședintele Iohannis și premierul Ciucă participă la summitul extraordinar al NATO – Discuții despre agresiunea militară „ilegală” a Rusiei
Articolul următorALERTĂ SANITARĂ. Mai multe medicamente au fost retrase de pe piața din România: RISC de accident vascular cerebral