Ultimul week-end din octombrie vine cu o serie de evenimente culturale și sportive din care puteți selecta activitatea la care doriți să participați. Am realizat pentru dumneavoastră o scurtă prezentare a acestora.

 

„IA- Zbor Centenar”, expoziție de ii și obiecte artizanale, în perioada 26 octombrie-14 noiembrie.

Evenimentul organizat în cadrul proiectului „Marea Unire de la Marea Neagră” constituie o premieră culturală pentru Constanța.

Participanții la vernisaj vor putea admira peste 50 de ii cu valoare patrimonială, o colecție de fotografii de la sfârșitul veacului al XIX-lea – început de secol XX, precum și albume de fotografie, cusături și alte piese țărănești din perioadă. Curatorul evenimentului este Iulia Gorneanu, directorul artistic al unei galerii de artă din București, renumită pentru participarea la campanii de protejare a patrimoniului țărănesc.

 

„Te iubesc dar nu pe tine”, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Constanța, duminică, 28 octombrie, de la ora 19:00.

Comedia scrisă de Andreas Petrescu are în prim plan tema adulterului și a ipocriziei în cuplu. Regia artistică este semnată de George Buzoianu. Din distribuție fac parte Paula Chirilă/Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu/Doina Teodoru și Andreas Petrescu.

Prețul biletului este de 50 de lei.

 

”Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului”, 26 octombrie – 25 noiembrie 2018, Teatrul Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța

Cea de-a 44-a ediție a “Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului” debutează în acest weekend la Constanța. Un eveniment cultural de tradiție, festivalul reunește 14 reprezentații artistice(concerte simfonice, opere, spectacole de balet, recitaluri și un spectacol muzical pentru copii) la care vor participa artiști de valoare atât din țară, cât și din străinătate.

 

Teatrul de Stat Constanța

Sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 19:00, publicul constănțean este invitat la „Paliativ”, spectacolul care a deschis ediția din acest an a Festivalului de Teatru Independent. Premiată la ediția FITIC din 2017, piesa de teatru prezintă o lume care pendulează între umanitate și dezumanizare în care medicii, asistentele și pacienții își întrepătrund dramele, frustrările și viețile. Cristian Gheorghe semnează regia, iar scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu. Din distribuție fac parte Adrian Dumitrescu, Alina Manțu, Cosmina Soare, Andrei Cantaragiu, Edi Vacariu, Cosmin Mihale și Ana-Maria Ştefan.

 

Pe scena Teatrului de Stat Constanța Nina Udrescu și Liviu Manolache interpretează cele două roluri- Fonsia Dorsey și Weller Martin, duminică, 28 octombrie, de la ora 19:00, în „Gin Rummy”. Textul dramaturgului american David Coburn extrage comicul dintr-o situație dramatică. Regia spectacolului și ilustrația muzicală sunt asigurate de Liviu Manolache. Scenografia este semnată de Eugeniei Tărășescu Jianu.

 

Constanța Streetplay3x3 Schools Battle, sâmbătă, 27 octombrie și duminică, 28 octombrie, Liceul Teoretic „Ovidius”, de la 10:00.

Peste 400 de elevi de gimnaziu și liceu de la peste 50 de școli și licee din Municipiul Constanța sunt angrenați în această competiție, care apare în calendarul Federației Internaționale de Baschet 3×3. Marea finală se va disputa în luna noiembrie.

 

Liga Națională de Baschet Feminin

Echipa feminină de baschet Phoenix – Știința Constanța întâlnește Agronomia București pe teren propriu, sâmbătă, 27 octombrie, de la ora 15:00, la Sala Sporturilor din Constanța.

 

Liga Națională de Baschet Masculin

Sâmbătă, 27 octombrie, BC Athletic Constanța dispută meciul cu CS Cuza Sport Brăila, de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Constanța.

 

Crosul Mării Negre, duminică, 28 octombrie, de la ora 10:00

Aflat la cea de-a treia ediție, evenimentul organizat de ONG Mare Nostrum se va desfășura pe Plaja Modern, sub sloganul „Sunt un schimbă-lume, aleg #faraplastic! Vreau să păstrez Marea Neagră curată!”.

Participanții pot opta pentru distanța scurtă (Plaja Modern – Universitate și retur, aproximativ 4 km) sau distanța lungă (plaja Modern – zona Reyna și retur, aproximativ 7 km). Organizatorii au pregătit diplome și brățări cu mesaj pe care le vor oferi celor care iau parte la acest eveniment.

Articolul precedentVIDEO| Simona Halep a primit Trofeul ”Chris Evert”
Articolul următorVIDEO/Traseu modificat astăzi pentru liniile 42, 44, 48, 51 și 101C