exercitiu

 

Un amplu exercițiu a avut loc astăzi la Școala gimnazială numărul 16 „Marin Ionescu Dobrogianu”, cu tema: “Activitatea   personalului didactic, personalului administrativ și elevilor Școlii gimnaziale numărul 16 în cazul producerii unei accident major în care sunt implicate substanțe periculoase”. Exercițiul a fost organizat de Primăria municipiului Constanța prin Direcția tehnic administrativ – Serviciul protecție civilă, securitate, sănătate în muncă și situații de urgență, în colaborare cu Inspectoratul pentru situații de urgență „Dobrogea” al județului Constanța și reprezentanții Oil Terminal SA.

„Alarma la dezastre” constând în 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele, s-a dat la ora 10:20, atunci când copiii erau la orele de curs.

Îndrumați de profesori și după ce li s-au pus măști de protecție, elevii au fost evacuați din clase către curtea școlii de unde au fost preluați de autobuze și duși în afara zonei de pericol.  Conform scenariului, în urma unui incendiu la un depozit din cadrul “Oil Terminal”, s-a format un nor toxic ce impunea evacuarea imediată a populației din zona de risc. Elevii s-au comportat foarte bine și au ascultat instrucțiunile profesorilor ala că exercițiul a fost un succes iar finalul a fost transmis prin semnalul „Încetarea alarmei” care constă într-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de 2 minute.

Apărarea în caz de accident chimic se referă la un ansamblu de măsuri care se realizează în mod unitar și continuu și se împarte în acțiuni: pre-dezastru; în timpul dezastrului; post-dezastru.

Faza de Pre-Dezastru:- informați-vă asupra sursei de risc, substanțelor toxice industriale folosite, zonelor de pericol;

– participați la exercițiile de protecție civilă, procurați-vă materiale cu reguli de comportare și acțiune în caz de dezastre și însușiți-vi-le;

– evitați amplasarea locuințelor în apropierea unor instalații cu procese de risc;

– procurați-vă materiale de etanșare;

– realizați-vă rezerve de medicamente de urgență și primă necesitate;

– asigurați-vă mijloace de protecție individuală speciale (mască contra gazelor, aparat de respirație, costume de protecție) sau improvizate;

– pregătiți-vă o rezervă permanentă de apă și alimente;

– procurați-vă un radioreceptor cu baterii.

Faza de Dezastru: – urmați întocmai anunțurile făcute de autoritățile competente prin intermediul mass media sau prin semnalele de alarmare;

– luați lucrurile lăsate afară (jucării, rufe etc.) și animalele de companie în casă;

– închideți animalele în grajduri;

– anunțați-vă vecinii și prietenii despre pericolul chimic (de preferință prin telefon);

– adăpostiți-vă în locul stabilit și etanșați toate intrările și ieșirile pentru a evita pătrunderea agentului toxic;

– dacă adăpostirea se face în propria casă, etanșați toate ușile și ferestrele și rămâneți într-o cameră cu cât mai puține uși și ferestre și închideți toate instalațiile cu pericol;

– opriți toate ventilatoarele și instalațiile de aer condiționa;

– etanșați deschiderile de ventilare cu folie de plastic și bandă adezivă;

– țineți la îndemână mijloacele de protecție respiratorie și folosiți-le dacă este cazul;

– asigurați-vă că aveți acces la rezerva de apă și alimente și că nu sunt afectate de accidentul chimic;

– porniți radiourile și televizoarele și fiți atenți la anunțurile care se fac;

– nu părăsiți locul de adăpostire până nu se anunță că acest lucru este posibil.

Faza Post-Dezastru: – nu părăsiți adăpostul sau locuința chiar dacă pericolul a trecut, riscați să încurcați intervenția forțelor specializate;

– ascultați cu atenție mesajele către populație transmise prin mass media;

– verificați dacă vecinii și prietenii au probleme, în cazul în care existã probleme acordați-le primul ajutor și chemați ambulanța;

– respectați restricțiile de circulație și consum;

        

Articolul precedentAmenzi pe bandă rulantă pentru șoferii care ignoră indicatorul „Accesul interzis”
Articolul următorFC Viitorul părăsește Youth League