Asociația Elevilor din Constanța (AEC) i-a solicitat premierului Ludovic Orban demiterea ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie, precum și a secretarului general al ministerului, Ioana Lazăr, „ca urmare a acțiunilor împotriva accesului la educație al elevilor din România”.
AEC arată într-un comunicat de presă că a solicitat, atât public, cât și prin discuții repetate cu ministrul Educației și secretarul general al ministerului, o serie de măsuri care să rezolve cât mai rapid problema transportului elevilor din România. „Nici ministrul Educației și Cercetării, nici secretarul general al ministerului nu își doresc rezolvarea situației tragice în care zeci de mii de elevi din România se află zilnic. Elevii din mediul rural sunt condamnați la o viață fără visuri, fără posibilitatea de a părăsi comunitățile rurale în care sunt izolați de stat. Aripile lor sunt frânte încă de mici”, au precizat reprezentanții asociației.
Totodată, AEC a dat în judecată Guvernul României, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și Ministerul Educației și Cercetării (MEC) pentru abrogarea HG 863/2016, iar miercuri a avut loc primul termen de judecată din acest dosar. „Deși doamna ministru Monica Anisie și-a exprimat în repetate rânduri sprijinul față de cauza AEC, de a rezolva problema transportului elevilor, în cadrul ședinței de judecată s-a prezentat unul din consilierii juridici ai ministerului, încercând să amâne rezolvarea problemei”, a precizat sursa citată.
Asociația Elevilor din Constanța spune că reprezentantul ministerului a cerut în instanță anularea acțiunii, invocând drept argument faptul că AEC nu ar fi asociație reprezentativă a elevilor, în sensul Statutului Elevului, afirmând că asociația nu a dovedit că 75 la sută din membrii săi sunt elevi.
Drept urmare, AEC a concluzionat că nici ministrul Educației, nici secretarul general al ministerului nu doresc să rezolve situația transportului județean pentru elevi și, din acest motiv, i-a cerut premierului Orban demiterea ministrului Educației și a secretarului general. „Pe cale de consecință, Asociația Elevilor din Constanța consideră că dezinteresul la care elevii din România au fost supuși a ajuns la limită, motiv pentru care poziționările noastre vor fi mai drastice. În acest sens, solicităm premierului României, Ludovic Orban, demiterea ministrului educației și cercetării, Monica Anisie, precum și a secretarului general al ministerului, Ioana Lazăr, din cauza refuzului constant de a rezolva situația transportului elevilor.”