Dispeceratul, echipele de intervenție, dar și reprezentanții Regiei Județene de Apă Constanța care asigură buna desfășurare a proceselor de alimentare cu apă și de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal în perioada sărbătorilor de Sfântul Andrei și Ziua Națională a României.
Potrivit RAJA, apelurile către numărul de telefon al Dispeceratului – 0241/924 vor fi preluate non-stop. „Echipele de intervenție vor acționa cu promptitudine pentru remedierea în timp util a tuturor avariilor sau a disfuncționalităților apărute în sistemul de alimentare cu apă, astfel încât abonații societății să poată beneficia de serviciile noastre la parametrii optimi”, spun reprezentanții regiei.
Singurul serviciu care își va modifica programul de lucru în perioada sărbătorilor este cel al casieriilor RAJA. Astfel, abonaților interesați să își achite facturile la apă potabilă și canalizare le facem cunoscut că toate casieriile RAJA vor fi închise în zilele de vineri – 30 noiembrie 2018 și sâmbătă – 01 decembrie 2018. Începând de luni – 03 decembrie 2018 casieriile societății își vor relua programul normal de lucru.