Două persoane din județul Constanța au fost reținute de polițiștii bistrițeni, în urma celor 13 percheziții domiciliare efectuate marți în județele Constanța și Prahova, într-un dosar de înșelăciune privind comerțul cu animale vii.

 

Ieri, 11 mai, ca urmare a celor 13 mandate de percheziție domiciliară, desfășurate în cadrul unui dosar penal de natură economică, instrumentat de către polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, pe raza județelor Constanța și Prahova, au fost ridicate documente de evidență contabilă și alte categorii de înscrisuri care pot ajuta la lămurirea unor aspecte necesare soluționării cauzei și au fost identificate și ulterior sechestrate bunuri mobile și sume de bani, în scopul acoperirii prejudiciului cauzat, fiind astfel acoperit integral prejudiciul cauzat în urma săvârșirii faptelor.

În continuarea activităților, au fost puse în executare un număr de două mandate de aducere, în baza cărora au fost prezentate la audieri două persoane bănuite de comiterea faptelor de înșelăciune.

S-a dispus reţinerea unui tânăr de 23 de ani și a unei tinere de 22 de ani, ambii din orașul Hârșova, jud. Constanța pe o durată de 24 ore, aceștia urmând a fi prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, în vederea stabilirii întregii activități infracționale și participații penale, acțiunile fiind desfășurate cu sprijinul de specialitate din partea Serviciului Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova și Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române 

 

 

Sursa: Realitatea de Bistrita-Nasaud

Articolul precedentSub 1.000 de persoane infectate cu SARS-COV-2, în ultimele 24 de ore!
Articolul următorUn britanic care se plimba pe plajă în Bulgaria a intrat ilegal în România