Doi adolescenți ce fuseseră dați dispăruți, unul dintre ei de la un centru de zi pentru copii, au fost găsiți de polițiștii locali constănțeni.

Potrivit Direcției Generale Poliția Locală Constanța, unul dintre ei, o fată în vârstă de 16 ani, se afla într-un autobuz RATC, pe linia 100, fiind depistată duminică, în zona Casei de Cultură. Adolescenta plecase în mod voluntar de la adresa de reședință, situată în Năvodari, fiind predată Poliției Orașului Năvodari. „Totodată, a fost a notificată Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului în vederea reglementarii situației juridice a persoanei minore”, spun polițiștii locali.

Tot duminică, polițiștii locali au descoperit și un băiat în vârstă de 14 ani, care părăsise în mod voluntar Adăpostul de zi și de noapte pentru copii străzii, situat în municipiul Constanța. El a fost depistat în tip ce fuma în incinta Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, iar în urma verificărilor s-a stabilit faptul că practica vagabondajul pe raza municipiului Constanța, având preocupări infracționale.

Băiatul a fost predat Secției 3 Poliție, competentă teritorial și au fost și notificate serviciile sociale.

Articolul precedentConstănțenii își pot plăti taxele și impozitele și la VIVO, dar numai cu cardul bancar
Articolul următorDosar penal pe numele un șofer care a intrat cu mașina în șanț, la Dobromir